Istoric osce pierdere în greutate


Dar nu avem voie nici să iertăm şi cu atît mai puţin să uităm noi, cei care am supravieţuit, în numele celor care au căzut victimă regimului comunist. După estimările mele, din cei Sursă foto: Mediafax Pînă unde poate merge iertarea? Tendinţa firească este de a-i ierta pe copii, după o mustrare.

Subiecte asemănătoare

Dar există uneori o componentă a periculozităţii faptei, cînd mustrarea nu e deajuns. De aceea, uneori, minorii sînt pedepsiţi chiar penal, pentru ceea ce au făcut.

Surse de informatie Semne de alarma: pierdere in greutate scadere in greutate involuntara Scaderea inexplicabila in greutate sau slabirea neintentionata — in special, daca este semnificativa sau persistenta — ar putea fi un semn al unei probleme medicale. Despre Este normal sa pierzi notabil in greutate dupa stresul schimbarii locului de munca, dupa un divort sau in urma pierderii unei persoane dragi.

Era o clasă de copii, diferită de restul doar prin zăbrelele de la ferestre şi prin faptul că elevii ei erau de vîrste diferite, de la 14 la 17 ani.

Unul, cu o faţă îngerească şi ochi albaşti, pătrunzători, mi-a răspuns sincer la întrebarea mea, pentru ce se află acolo.

Cauzele piederii involuntare în greutate

Acea imagine a copilului prea de timpuriu maturizat de împrejurările tulburi ale existenţei sale marcate de precaritate mă urmăreşte acum, cînd scriu aceste rînduri. Da, exisă iertare şi ispăşire. Dar nu întodeauna — o categorie de copii, cea a colaboraţioniştilor cu regimul comunist, a scăpat oricărei judecăţi din partea societăţii. Prevederea a fost eliminată numai la reacţia negativă a societăţii, care a arătat cu degetul tocmai spre politica de cadre a Alianţei, care promovează în special tineri — nu cumva au ceva de ascuns, cu toată tinereţea lor aparent inocentă şi străiniă de compromisuri?

În urma scandalului, liderii politici ai Alianţei au dat înapoi şi au menţinut interdicţia de a ocupa funcţii, pentru toţi foştii colaboratori ai Securităţii, indiferent de vîrstă.

Pînă unde poate merge iertarea?

În discuţiile noastre ne-am gîndit la cazuri dramatice, la copii care, într-o situaţie de vulnerabilitate, au fost constrînşi, sub presiune, să semneze un angajament. Sau au fost ameninţaţi că li se va întîmpla ceva familiilor lor, dacă nu semnează, dar care ulterior NU au colaborat în niciun fel cu Securitatea.

Era vorba totuşi de copii, care nu au discernămîntul unor adulţi, care au semnat un angajament, fără să colaboreze şi fără să cunoască implicaţiile acelei semnături. Această declaraţie privind exonerarea copiilor care au colaborat cu Securitatea şi victimizarea lor este mult mai importantă decît intedicţia aparentă, promovată de Alianţă: rezumă chiar viziunea şi politica USR-PLUS în materie.

Alianţa are o reprezentantă de marcă la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, pe Germina Nagâţ, fosta şefă a Departamentului de Investigaţii, care are încă o puternică înrîurire asupra acestui departament. Abia atunci, CNSAS-ul a ieşit la rampă, prin purtătorul de cuvînt, recunoscînd amploarea şi nocivitatea fenomentului.

EUR-Lex Access to European Union law

Dar apoi totul s-a stins de la sine şi nicio altă dezvăluire publică pe această temă nu a mai fost făcută. Direcţia de Investigaţii a Germinei Nagâţ a închis subiectul. Nu m-a mirat nici afirmaţia unui fost ofiţer de Securitate, care a spus că majoritatea informatorilor săi maturi şi printre cei mai eficienţi fuseseră recrutaţi încă de pe băncile şcolilor, ale facultăţilor sau din timpul satisfacerii stagiiului militar.

În pofida acesteia şi a altora ca ea, am fost achitat în toate procesele care mi-au fost intentate.

Alianţa USR-PLUS, tolerantă cu copiii-turnători

Li se promitea ajutor, sprijin şi chiar carieră la Securitate - şi aici recrutorii nu erau atît de departe de adevăr. Recrutarea minorilor se făcea după un model birocratic asemănător cu acela al restului reţelei informative. Am trista senzaţie că da. Victimele turnătorilor-copii au rămas tot victime. Au prosperat ofiţerii care i-au folosit Un exemplu sugestiv arară că, cel puţin, ofiţerii recrutori ai colaboratorilor-copii n-au dus-o rău după Emilia Balici recrutase, însă, numeroşi alţi minori în reţeaua ei istoric osce pierdere în greutate.

Procesul care i-a fost intentat s-a clasat, la fel ca şi acţiunea penală pe cate am înaintat-o în în numele IICCMER, împotriva ei şi a altor 14 colegi ai ei, care, încălcînd Constituţia şi legile RSR, recrutaseră colaboratori-minori.

Reuniune OSCE | Discuţii despre situaţia din Nagorno-Karabah

Totul, după cum se vede, a funcţionat în interiorul unui sistem închis, care s-a perpetuat discret, fără să ţină cont de istoria care se derula în afara lui.

Istoric osce pierdere în greutate recrutării copiilor de către poliţia politică comunistă nu este unul autohton. Aceleaşi drame s-au petrecut, fără îndoială, aidoma şi la noi — dar nu le cunoaştem încă decît superficial, pentru că arhivele au rămas tăcute în privinţa colaboratorilor minori ai Securităţii.

Am lucrat în continuare la case de copii, căci doi securişti care m-au interogat vorbeau între ei: Ăsta nu merită să lucreze cu elevii din şcoli normale şi să uzeze de diploma universitară.

Ioana Mehrgan, Marea Britanie.

Dar nu şi în faţa istoriei.