Una din cele mai frumoase şi mai plăcute meserii este cea de maseur, iar participarea la cursuri de masaj se va dovedi de bun augur pentru a adopta această meserie. Această meserie este extrem de plăcută şi de căutată de persoane care îşi doresc să poată lucra din confortul casei lor sau la domiciliul clienţilor sau să îşi deschidă o afacere pe cont propriu. Meseria de maseur promite câştiguri bune, precum şi un program flexibil şi satisfacţii sufleteşti.
În ce constau cursurile de maseur şi ce avantaje aduc?
Cursurile de maseur au avantajul de a dura puţin în raport cu ceea ce ar presupune cursurile unei universităţi sau a unei instituţii specializate în acest sens, cursuri ce pot fi plătite în rate şi ale căror condiţii de înscriere nu sunt mari, fiind necesar doar învăţământul liceal. În plus, certificatul obţinut în urma cursurilor de maseur este recunoscut internațional.
Cursurile de maseur permit doritorilor să înveţe totul despre masajul terapeutic, limfatic, reflexogen sau somatic, ceea ce înseamnă o calificare multiplă cu care maseurii se pot prezenta atât la domiciliul clienţilor, cât şi în saloanele de înfrumuseţare sau de terapie alternativă pentru angajare.
Avantajele cursurilor de masaj includ:
· dobândirea abilităților necesare practicării artei masajului, atât în teorie, cât şi în practică;
· perfecţionarea maseurilor pe plan profesional;
· înţelegerea faptului că masajul nu este un moft, este o terapie, nu este o stare de bine, este o ameliorare a sănătăţii;
· posibilitatea deschiderii unui cabinet particular de masaj sau să se afilieze unui cabinet de cosmetică sau unei companii care practică astfel de servicii;
· posibilitatea obţinerii unor câştiguri pe măsură aşteptărilor şi efortului depus.
Cele mai plăcute aspecte ale acestei meserii, însă, rămân satisfacţia de pe chipul clienţilor, care se simt bine în preajma lor, care îi privesc deopotrivă ca pe un terapeut, că pe un confident şi un bun prieten care îi scapă de dureri şi totodată de greutăţile care îi apăsa pe suflet.
Concret, meseria de maseur este una din cele mai vechi şi mai frumoase meserii din lume care aduce multiple satisfacţii practicanţilor şi clienţilor.
Avantaje şi dezavantaje ale practicării meseriei de maseur în saloane de înfrumuseţare vs. la domiciliu
A practica meseria de maseur în saloane presupune o locaţie fixă şi un venit stabil, însă salariul poate fi cel minim pe economie, iar programările făcute clienţilor pot fi foarte “înghesuite”, fără a permite maseurilor să îşi ia o pauză. De asemenea, maseurii care lucrează în saloane nu iau comision sau iau comision foarte mic.
Pe de altă parte, cei care practică această meserie la domiciliul lor sau al clienţilor au avantajul de a avea un program flexibil şi câştiguri mult mai mari, de a avea relaţii interumane şi de a se bucura de stimă şi respectul acestora, chiar dacă de multe ori condiţiile de transport sau de masaj nu sunt chiar cele mai bune.