Sanatate

Ruptura de menisc: cauze, simptome și opțiuni de tratament

Ruptura de menisc este una dintre cele mai frecvente leziuni ale genunchiului, afectând adesea sportivii, însă poate apărea la orice vârstă. Meniscurile sunt…

Publicat
Actualizat
Timp de citire
5 minute

Ruptura de menisc este una dintre cele mai frecvente leziuni ale genunchiului, afectând adesea sportivii, însă poate apărea la orice vârstă. Meniscurile sunt două discuri de cartilaj în formă de C, care acționează ca amortizoare de șoc între osul coapsei (femur) și osul gambei (tibie). 

Acestea contribuie la stabilitatea genunchiului și la distribuția uniformă a greutății. O ruptură a unuia dintre aceste meniscuri poate provoca durere, umflătură și dificultăți de mișcare, afectând semnificativ calitatea vieții și mobilitatea. Află mai multe informații de bază despre implicațiile rupturii de menisc. 

Cum se produce ruptura de menisc?

Cauzele variază în funcție de vârsta și nivelul de activitate al persoanei:

La sportivi și tineri

La persoanele tinere și active, ruptura de menisc este adesea rezultatul unei traume acute sau a unei mișcări bruște. Aceasta apare frecvent în timpul activităților sportive care implică pivotări, răsuciri sau genuflexiuni profunde, în special când piciorul este fixat la sol, iar corpul se rotește.

Sporturi precum fotbalul, baschetul, tenisul și handbalul sunt asociate cu un risc ridicat. Mecanismul tipic este o răsucire a genunchiului sub greutatea corpului, cum ar fi o mișcare de pivotare rapidă sau un impact direct. Meniscul medial este mai des afectat decât cel lateral, din cauza atașamentelor sale ferme.

La vârstnici

Odată cu înaintarea în vârstă, meniscurile devin mai slabe și mai puțin elastice -  consecință a degenerării firești a cartilajului. Această uzură progresivă le face mult mai susceptibile la rupturi, chiar și în urma unor traume minore sau a unor mișcări cotidiene simple. 

O genuflexiune obișnuită, o ridicare grea sau chiar o mișcare greșită la mers pot fi suficiente pentru a provoca o ruptură de menisc la un pacient de vârstă înaintată. Astfel de rupturi degenerative sunt adesea asociate cu osteoartrita genunchiului.

Alți factori de risc

  • obezitatea;
  • instabilitatea cronică a genunchiului;
  •  :anumite profesii care implică genuflexiuni repetate sau ridicări de greutăți.

Simptomele rupturii de menisc

Simptomele unei rupturi de menisc pot varia în funcție de mărimea și localizarea rupturii, precum și de tipul de activitate:

  • durere intensă - poate fi localizată pe partea interioară sau exterioară a genunchiului, în funcție de meniscul afectat; adesea, se agravează la mișcări de răsucire, la genuflexiuni sau la urcatul / coborâtul scărilor;
  • umflarea genunchiului - în general, la câteva ore după leziune, din cauza acumulării de lichid sinovial în articulație; 
  • rigiditatea genunchiului - manifestată simultan cu dificultatea de a-l îndoi complet sau de a-l extinde;
  • blocarea genunchiului - senzația că genunchiul rămâne într-o anumită poziție, împiedicând mișcarea completă; acest lucru se întâmplă când o bucată de menisc rupt se interpune între oasele articulație;
  • senzația de instabilitate - genunchiul are tendința de a „ceda" sub presiunea corpului.

Solicită de îndată suport medical de specialitate la ortopedie-traumatologie, dacă te confrunți cu astfel de simptome, produse în urma unei traume sau mișcări.  

Diagnostic

Diagnosticul unei rupturi de menisc implică o combinație de evaluări clinice și investigații imagistice. Examenul clinic este primul pas. Medicul va discuta cu pacientul despre istoricul leziunii și va efectua o verificare detaliată al genunchiului:

  • palparea zonei pentru a identifica punctele dureroase;
  • evaluarea amplitudinii de mișcare a genunchiului;
  • efectuarea unor teste specifice, care implică mișcări ale genunchiului pentru a reproduce durerea și a detecta un posibil sunet specific rupturii de menisc.

Investigațiile imagistice sunt esențiale pentru confirmarea diagnosticului și evaluarea dimensiunii / tipului rupturii. Radiografiile standard ale genunchiului sunt utile pentru a exclude alte probleme osoase, cum ar fi fracturile, dar nu pot vizualiza direct meniscul.

Cea mai precisă metodă imagistică este RMN-ul, pentru că oferă imagini detaliate ale țesuturilor moi din genunchi - meniscuri, ligamente, cartilajul articular - permițând identificarea precisă a rupturilor, a tipului acestora (longitudinală, transversală, degenerativă) și a altor leziuni asociate.

Opțiuni de tratament pentru ruptura de menisc

Tratamentul depinde de: tipul și mărimea rupturii, localizarea acesteia, vârsta pacientului, nivelul de activitate și simptome.

Tratament non-chirurgical

Abordare preferată pentru rupturile mici, stabile, situate în zona externă a meniscului, care are o bună vascularizație și potențial de vindecare, precum și pentru rupturile degenerative care nu provoacă simptome severe.

  • RICE (Repaus, Ice - Gheață, Compresie, Elevație);
  • analgezicele eliberate fără rețetă, ce pot ajuta la controlul durerii și inflamației;
  • fizioterapie pentru îmbunătățirea stabilității genunchiului, întărirea mușchilor, recâștigarea amplitudinii complete de mișcare și îmbunătățirea echilibrului  / coordonării.

Tratament chirurgical

Intervenția chirurgicală este adesea necesară pentru rupturile mai mari, instabile, care provoacă simptome persistente (blocaje, durere severă) sau care nu răspund la tratamentul conservator. Majoritatea intervențiilor pentru menisc se realizează prin artroscopie, o procedură minim invazivă.

Chirurgul face incizii mici prin care introduce un artroscop (un tub subțire cu o cameră video) și instrumente chirurgicale. Vizualizarea se face pe un monitor, fără a fi nevoie de o incizie mare. În functie de particularitățile cazului, se poate opta pentru: 

  • meniscectomia parțială: îndepărtarea fragmentului rupt și păstrarea țesutului sănătos;
  • sutura meniscală (reparație meniscală): coaserea fragmentelor de menisc rupte;
  • transplant de menisc: opțiune rară, luată în considerare pentru pacienții tineri, cu simptome persistente.

Ruptura de menisc este o leziune a genunchiului care poate provoca durere și limita semnificativ mobilitatea. De la mișcări sportive bruște la uzura legată de vârstă, cauzele sunt diverse. Recunoașterea simptomelor și consultarea rapidă a unui medic ortoped sunt cruciale pentru un diagnostic precis. 

Disclaimer: Acest articol are un rol strict informativ, iar informațiile prezentate nu înlocuiesc sfatul avizat al specialistului. 

Surse:  

https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/17219-torn-meniscus

https://www.hopkinsmedicine.org/health/conditions-and-diseases/torn-meniscus

Despre autor

Sunt Valeria Nedelea, am 37 de ani si lucrez ca jurnalist medical

Am absolvit Facultatea de Jurnalism, iar specializarea in domeniul medical a venit firesc din dorinta de a face informatia stiintifica mai accesibila publicului larg. De-a lungul carierei mele am colaborat cu publicatii nationale si internationale, unde am redactat articole despre sanatate, cercetari de ultima ora si interviuri cu specialisti. Munca mea se bazeaza pe documentare riguroasa, claritate in exprimare si responsabilitate fata de cititor.

In afara redactiei, imi place sa citesc carti de specialitate, sa particip la conferinte medicale si sa urmaresc inovatiile din domeniul sanatatii. De asemenea, imi petrec timpul liber facand sport si calatorind, activitati care imi ofera energie si inspiratie. Imbinand experienta profesionala cu pasiunile personale, reusesc sa aduc o perspectiva echilibrata si umana in articolele mele.

Toate articolele autorului

Articole similare

Mai multe din Sanatate

Comentarii

Niciun comentariu încă. Scrie primul!

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii. Nu putem pune diagnostice și nu dăm sfaturi medicale personalizate prin comentarii.

Parteneri România 174